O șoferiță de 22 de ani, din comuna Moțăieni, este cercetată de polițiști, după ce a fost prinsă la volanul mașinii cu o alcoolemie de 0,72 mg/l. Tânăra a fost oprită de polițiști pentru un control de rutină, noaptea trecută, pe o stradă din orașul Pucioasa.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pe numele șoferiței sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
,,La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 02:45, polițiștii din cadrul Formațiunii Ordine Publică Pucioasa au oprit pentru control, pe strada Zorele, din orașul Pucioasa, un autoturism condus de o tânără, de 22 de ani, din comuna Moțăieni.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acesteia cu aparatul din dotare, rezultând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, șoferița a fost condusă la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool”, a precizat IPJ Dâmbovița.














