Un tânăr de 23 de ani, din județul Bihor, a fost reținut de polițiști, după ce a ucis cu cruzime câinele ciobănesc al unui consătean. Incidentul s-a petrecut la începutul acestei săptămâni, pe o pășune din localitatea Tarcea, când bărbatul a lovit câinele cu o bâtă până la omorât.
Tânărul este anchetat pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Bihor, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și documentarea întregii activități infracționale.
,,Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, la data de 8 ianuarie, în urma investigațiilor efectuate și a probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în 5 ianuarie, în jurul orei 12.00, în timp ce se deplasa cu o căruță pe o pășune din localitatea Tarcea, tânărul ar fi lovit cu o bâtă, în zona abdominală, un câine ciobănesc, de talie medie, în vârstă de 4 ani, aparținând unui localnic. În urma loviturii, animalul ar fi decedat”, a precizat IPJ Bihor.














