Stres, anxietate și depresie în pandemie: Cum putem combate epidemiile psihologice

Publicitate

Limitarea posibilităților de recreere din perioada de pandemie a generat diverse neplăceri la scară mondială. Fie că au avut mai mult timp liber pentru că activitatea li s-a întrerupt sau pentru au lucrat de acasă, fie că au avut mai puțin timp pentru divertisment din cauza faptului că nu și-au mai putut trimite copii la creșă sau școală, oamenii au resimțit lipsa activităților relaxante, care îi ajutau să se deconecteze de la grijile cotidiene.

Și aici nu este vorba numai despre practicarea anumitor sporturi sau de activități colective, ci de multe timpuri de activități care, pentru unii, reprezentau, fie că își dădeau seama sau nu, o supapă pentru eliberarea stresului acumulat zi de zi și pentru destindere. Adăugând nesiguranța care plutește în aer și lipsa activității fizice, este evident că stările emoționale negative au crescut în această perioadă.

Ultimele studii arată că nivelul de stres la locul de muncă s-a dublat pentru aproximativ 25% dintre români, după primele 10 luni din pandemie. Mulți angajați au ajuns la epuizare, din cauza creșterii volumul de muncă, alții nu își găsesc echilibrul între viața personală și cea cotidiană, iar o parte dintre aceștia se tem că vor rămâne fără loc de muncă.

Iată câteva sfaturi pentru a combate astfel de stări în această perioadă delicată:
Menține o rutină zilnică sănătoasă. Nu-ți lăsa creierul să intre prea adânc în modul de supraviețuire, adică nu neglija activitățile simple, dar necesare, începând din momentul în care te trezești. Dormi suficient, încearcă să respecți anumite ore pentru mese și asigură un nivel de igienă optimă peste tot.
Acordă-ți măcar 15 minute pentru a face ceva ce-ți place, în fiecare zi. Ascultă muzica preferată, urmărește un clip, serial sau un film sau întreține-te cu cineva cu care îți face plăcere să vorbești.
Evită persoanele care îți cauzează stres, dar nu te izola complet. Este important să auzi vocea altei persoane, așa că dacă ești singur, chiar și o scurtă discuție cu un vecin îți poate face bine.
Nu sta mereu conectat la ultimele știri. Supra-abundența de informații poate produce efectele secundare nedorite despre care vorbim. Este important să dozezi totul, dar dacă ai o problemă serioasă în acest sens, ți-ar prinde bine și o pauză de câteva zile și o plimbare în aer liber.
Adoptă obiceiuri sănătoase. Nu uita să faci mișcare, pentru că asta te va ajuta să-ți menții sănătatea fizică și mentală. Încearcă să renunți la alimentele nesănătoase, pune accentul pe fructe și legume și bea suficientă apă. Asigură-te că ai parte de somn de calitate. Citește niște cărți care ți se pare interesante.
Deconectează-te de la ecrane. Pe lângă faptul că lumina albastră provoacă insomnie, vederea și capacitatea de concentrare îți pot fi afectate dacă stai prea mult timp cu ochii în telefon, computer sau televizor. Dacă îți plac jocurile de noroc, profită de cele mai bune bonusuri la casino online în 2021, dar stabilește-ți un program și nu te lăsa luat de val.
Setează-ți așteptări realiste. Perioada de tranziție este lentă, iar vacanțele nu for mai fi ca altădată și nici petrecerile. Realizează că nu ești singurul care trece prin asta și gândește-te că în timp, lucrurile se vor așeza, dar între timp, încearcă să-i ajuți și pe alții să treacă cu bine de această încercare.
Cere ajutorul unui duhovnic sau psiholog dacă nu faci față situației, deși ai încercat să te eliberezi de aceste probleme. Nu aștepta ca viața ta să ajungă într-un punct foarte jos înainte de a apela la specialiști. Există cazuri în care, pur și simplu, nu poți face față de unul singur unei situații. Nu trebuie să-ți fie rușine, să ceri ajutor este o dovadă de curaj!

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!