În Monitorul Oficial a fost publicată în ultima zi din luna martie lista cu unitățile sanitare din țară în care vor fi internați și tratați pacienți cu coronavirus. În lista întocmită de Ministerul Sănătății din România, care cuprinde 52 de unități, se regăsește și Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.
În cadul acestuia, la Secția de Boli Infecțioase de la Dealu Mare în ultima perioadă au fost internați pacienți suspecți, dar și pozitivi de coronavirus. Se pare că majoritatea pacienților internați sunt din comuna Corbii Mari, acolo unde au fost depistate numai puțin de 15 persoane pozitive. 13 dintre aceste persoane au fost internate la unitatea medicală din Târgoviște, iar restul la Institutul “Matei Balș” din Târgoviște.
La sfârșitul lunii martie, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, a precizat în cadrul unei conferințe online că, unitatea medicală dispune de un pavilion de Terapie Intesivă, destinat exclusiv pacienților cu COVID-19, cu șase paturi de terapie intensivă, ventilatoare, dar și alte numeroase dotări.
“La nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște noi avem pacienţi suspecţi şi pozitivi internaţi la Secţia Boli Infecţioase, dar de mare nevoie, într-o noapte, s-a luat măsura, în afara planului iniţial, să internăm suspecţi şi în clădirea Pneumologiei. Noi la momentul acesta am pătruns cu pacienţii suspecţi, potenţiali pozitivi, în curtea Spitalului Judeţean, e adevărat într-un pavilion separat. Avem 12 locuri pentru suspecţi şi internaţi patru la momentul acesta. Ca atare ne aflăm la limita posibilităţilor de internare a suspecţilor şi a pacienţilor pozitivi.
De fapt, ca să precizez un lucru important, pacienţii suspecţi sunt mai greu de internat pentru că ei până la pozitivare sau negativare trebuie ţinuţi separat, fiecare singur într-un salon şi obligatoriu cu toaletă. Vă daţi seama că la nivelul spitalelor din România saloane cu toaletă proprie sunt foarte puţine. Noi la Secţia de Boli Infecţioase am declarat iniţial că avem 74 de locuri, iar numărul de internaţi este mult mai mic, dar gândiţi-vă că avem doar 12 saloane la nivelul secţiei cu toaletă proprie şi ca atare doar 12 suspecţi.
Ca atare posibilităţile de internare se reduc substanţial în momentul în care avem suspecţi. Deci pacienţi pozitivi putem să internăm mai mulţi, pentru că ei pot fi comasaţi, nemaifiind pe posibilitatea contaminării de la un om la altul”, a precizat Claudiu Dumitrescu, șeful Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.