Șoferul autoturismului implicat în accidentul de la Bujoreanca a murit la spital

Publicitate

Ionuț Parghel

Șoferul autoturismului lovit violent de un TIR, vineri seara, în accidentul de pe DN 1A, de pe raza localității Bujoreanca, a murit la spitalul la care fusese transportat de către echipajul de pe ambulanță.

În ciuda eforturilor depuse de medicii unității medicale, politraumatismele suferite de bărbat în urma impactului dintre mașina sa și un TIR au dus la pierdea vieții pacientului. În schimb, cea de-a doua victimă, o  femeie pasager în autoturism se află în continuare tot stare gravă, internată în spital, conform informațiilor oferite de IPJ Dâmbovița. .

Teribilul accident de pe DN 1A a avut loc aseară, în jurul orei 18.30, iar în acesta au fost implicate un autoturism și un TIR. Cele două persoane au fost descarcerate de pompierii militari dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.

Așadar, în urma accidentelor de ieri, care au avut loc pe șoselele dâmbovițene, numărul morților s-a ridicat la trei (două femei și un bărbat).

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!