Descoperire macabră, duminică de dimineață, într-un cabinet stomatologic din municipiul Călărași! Un medic stomatolog, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit fără suflare după ce a recurs la un gest extrem. Acesta a fost găsit spânzurat în propriu cabinet stomatologic. Vestea cutremurătoare a lăsat fără cuvinte familia și apropiații medicului. Acesta părea să nu aibă probleme personale, datorii sau conflicte care să justifice un asemenea gest de necrezut.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și specialiștii criminaliști au izolat imediat perimetrul pentru a demara cercetările
„La data de 04 ianuarie a.c., ora 07:20, am fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a fost găsită decedată, prin spânzurare, într-un imobil situat în municipiul Călărași.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu specialiști criminaliști, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă. În urma examinării preliminare a cadavrului, nu au fost identificate urme sau semne vizibile de violență, cu excepția șanțului de spânzurare.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Călărași, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași”, a transmis IPJ Călărași.














