Neliniște în sistemul educațional național, unde mocnesc nemulțumirile! După anunțul de ieri că mai mult de jumătate dintre cadrele didactice din țară au semnat pentru neparticiparea la simulările examenelor naționale, astăzi, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a transmis colegilor că este nevoie de unitate și solidaritate atât între salariați, cât și între cei care ocupă funcții de conducere și salariați, mai ales că există informații la nivelul conducerii FSLÎ potrivit cărora salariile din învățământ ar urma să fie înghețate.
„Trebuie să demonstrăm că suntem nemulțumiți și că nu mai acceptăm umilința provocată de mizerabilele măsuri anti-educație!
Pentru aceasta, trebuie să protestăm! Acest lucru îl putem face prin neparticiparea la nerelevantele simulări ale examenelor naționale!
Nu cedați presiunilor pe care le fac cei care ocupă astăzi funcții de conducere!
Avem informații că, în viitoarea Lege a salarizării care trebuie adoptată în luna august 2026, salariile din învățământ vor fi înghețate!
În aceste condiții, trebuie să protestăm începând de acum, pentru a contracara umilirea noastră, a celor din educație!”, transmite public conducerea executivă a FSLI.
De altfel, în ultimele zile, sindicaliștii au atras atenția că există „un fenomen extrem de grav și periculos care se desfășoară în aceste zile în unitățile de învățământ din România”.
Cu toate că referendumul a arătat o dorință clară de boicotare a simulărilor examenelor naționale, FSLI primește semnale de la tot mai mulți colegi că sunt forțați să semneze pentru participare.
„S-a ajuns la presiuni și intimidări nemaiîntâlnite venite din partea conducerilor unităților de învățământ și a inspectoratelor școlare, mai mari decât la greva din 2023. În loc să fie solidari cu colegii lor de cancelarie, unii directori și inspectori au ales să se transforme în instrumente de constrângere ale Ministerului Educației și Cercetării. Le transmitem un mesaj clar: deveniți complici la perpetuarea crizei din educație! Voi sunteți cei care ați ales să înăbușiți vocea disperării prin frică, forțând profesorii să presteze o muncă inutilă, neremunerată și ignorată de mulți elevi.
Înțelegem teama colegilor, dar vrem să le reamintim că singura noastră forță este solidaritatea. Prin fiecare pas înapoi pe care îl facem acum, validăm tacticile lor abuzive. Alegerea este în fiecare unitate: fie protestăm și luptăm pentru drepturilor noastre, fie cedăm presiunilor și rămânem resemnați și tăcuți.
Considerăm că nu putem lăsa aceste tactici de intimidare să ne distragă de la adevăratul dezastru. Prin măsurile anti-educație luate de Guvernul Bolojan prin Legea nr. 141/2025, am ajuns categoria socială cu cea mai dramatică scădere a puterii de cumpărare (între 15 și 20%). Printre măsurile luate amintim: creșterea normei didactice, supraaglomerarea efectivelor de beneficiari primari la clasă/grupă, comasarea unităților de învățământ, reducerea plafonului până la care se acordă indemnizația de hrană și voucherele de vacanță, precum și neplata sumelor provenite din hotărâri judecătorești.
A boicota aceste simulări este un act minim de demnitate, o formă de protest care nu ne afectează financiar, dar care trimite un semnal puternic. Este doar un test premergător protestelor masive de la finalul anului școlar.
Indiferent cât de mari vor fi presiunile și intimidările din partea celor care, vremelnic, ocupă funcții de conducere, vor fi multe unități de învățământ unde simulările la examenele naționale vor fi boicotate”, au transmis FSLI și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.














