Sfârșit tragic pentru un biciclist în prima zi din 2026! A fost spulberat de o mașină

Publicitate

Sfârșit tragic pentru un biciclist în prima zi din 2026! Un bărbat, în vârstă de 69 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină, condusă de un șofer, de 59 de ani. Accidentul mortal a avut loc pe DN 25, pe raza localității Drăgănești, județul Galați.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a unui eventual consum de substanțe psihoactive, acum fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

„În data de 1 ianuarie 2026, la ora 17:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 25, în interiorul localității Drăgănești.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea un autoturism din direcția Drăgănești către municipiul Tecuci, ar fi acroșat un biciclist în vârstă de 69 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa pe partea carosabilă a drumului național, având aceeași direcție de mers. În urma impactului, biciclistul a suferit leziuni grave și a decedat la scurt timp”, a precizat IPJ Galați.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!