Moarte cumplită pentru un bătrân de 73 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă! Bărbatul și-a pierdut viața după ce a fost lovit de mai multe ori în zona capului cu o bâtă de către un adolescent de 17 ani. După ce l-a agresat fără milă, tânărul l-a lăsat pe bărbat agonizând în stradă. La scurt timp, după atacul violent, din cauza leziunilor și a frigului, bătrânul a murit. Omorul a avut loc în localitatea sibiană Boian.
Depistat de polițiști, adolescentul a fost reținut pentru omor. După ce a ajuns în fața magistraților, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
„În data de 07.03.2026 procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea unei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 C.pen. În fapt s-a reținut că în noaptea de 06/07.03.2026 a avut loc o agresiune spontană între două persoane de sex masculin, consăteni din localitatea Boian, jud. Sibiu, în timp aceștia ce se aflau într-o zonă publică. Autorul, în vârstă de 17 ani, a deposedat victima, în vârstă de 73 de ani, de o bâtă și a lovit-o pe aceasta la nivelul capului în mod repetat, apoi a părăsit locul faptei. Victima a murit în cursul aceleiași nopți datorită leziunilor suferite și expunerii prelungite la frig. La data de 08.03.2026 inculpatul a fost arestat de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu pe o perioadă de 30 de zile. Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigații Criminale și al medicilor legiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe Tribunalul Sibiu.
























