Fără scăpare! O bătrână, în vârstă de 79 de ani, a avut parte de un sfârșit îngrozitor, vineri seara, după ce un zid al gospodăriei s-a prăbușit peste ea. Incidentul a avut loc în localitatea Alioș, județul Timiș.
Pompierii militari au intervenit de urgență la fața locului, însă aceasta fusese pur si simplu strivită. După ce au extras femeia de sub dărâmături, echipajele de intervenție au constatat că acesta era fără suflare. Astfel, acestea au fost nevoite să constate decesul bătrânei.
Totodată, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
„La data de 20 februarie 2026, în jurul orei 19:55, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că peste o femeie din localitatea Alioș ar fi căzut un zid, aceasta fiind inconștientă.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări a reieșit faptul că un zid din cărămidă, aparținând unei anexe, s-a prăbușit peste o femeie în vârstă de 79 de ani.
Din nefericire, echipajele medicale prezente la fața locului au constatat decesul acesteia”, a precizat IPJ Timiș.














