Sfârșit crunt, duminică la orele amiezii, pentru șoferul unei autoutilitare. Acesta și-a pierdut viața pe loc după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-un canal de colectare a apelor pluviale, în apropiere de Timișoara. Nenorocirea a avut loc în momentul în care bărbatul a pierdut controlul direcției de deplasare al autoutilitarei.
Conducătorul auto a fost scos din autovehicul, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru el. „La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță SAJ. În accidentul rutier este implicată o autoutilitară răsturnată, rezultând o victimă încarcerată, în stare de inconștiență”, a transmis ISU Timiș.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment rutier.
„Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea Moșnița Nouă, iar la un moment dat, ar fi părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în canalul de colectare a apelor pluviale.
Din nefericire, conducătorul auto a decedat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat IPJ Timiș.














