Semnal de alarmă în sănătate! Grevă de avertisment la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște: „Protestăm pentru un sistem medical sigur și corect plătit”

Publicitate

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, la fel ca majoritatea unităților spitalicești din țară, intră astăzi, 20 iulie, în grevă de avertisment, alăturându-se acțiunii naționale organizate de Federația Sanitas. Între orele 09:00 și 11:00, activitatea medicală se va desfășura în regim special, însă reprezentanții sindicali dau asigurări că pacienții nu vor fi afectați, iar urgențele vor fi tratate fără întreruperi.

Protestul reprezintă un nou semnal de alarmă tras de angajații din sistemul sanitar, care reclamă probleme legate de salarizare și condițiile de muncă. Acțiunea principală de protest, însoțită de declarații de presă, va avea loc în fața sediului Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Potrivit liderilor sindicali, unitatea medicală va continua să funcționeze pe durata grevei, deoarece, conform prevederilor legale, cel puțin o treime din personal va asigura activitatea secțiilor și cabinetelor.

„Va funcționa cel puțin o treime din personal, care va asigura bunul mers al secțiilor și cabinetelor. Astăzi, între orele 09:00 și 11:00, Federația SANITAS trage un semnal de alarmă prin greva de avertisment. Atenție: urgențele și o treime din activitatea medicală sunt asigurate conform legii! Protestăm pentru un sistem medical sigur și corect plătit”, au transmis reprezentanții Uniunii Județene SANITAS Dâmbovița.

Sindicaliștii subliniază că protestul nu este îndreptat împotriva pacienților, ci are scopul de a atrage atenția autorităților asupra problemelor cu care se confruntă personalul medical și auxiliar. Aceștia avertizează că, în lipsa unor soluții concrete din partea Guvernului, acțiunile de protest ar putea continua și în perioada următoare.

Pacienții sunt sfătuiți să țină cont de programul grevei și să se prezinte la spital doar pentru urgențe sau pentru serviciile medicale care nu pot fi amânate.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!