Seară perfectă pentru FCSB! Campioana României a reușit calificarea în optimile Europa League, după o dublă manșă excepțională cu PAOK Salonic. În această seară, în manșa retur a play-off-ului, bucureștenii au fost din nou la înălțime și au învins echipa lui Răzvan Lucescu, cu scorul de 2-0, pe Arena Națională. Reușitele FCSB-ului au fost semnate de Juri Cisotti (30) și David Miculescu (82).
Succesul de astăzi a fost al treilea pentru FCSB împotriva lui PAOK în actuala stagiune de Europa League, după ce s-a impus atât, în meciul tur (2-1), cât și în faza grupelor (1-0).
A fost meciul cu numărul 18 pentru FCSB în actualul sezon al competițiilor europene. După mai multe tururi preliminare în Liga Campionilor și după ce a câștigat play-off-ul Europa League, campioana României s-a clasat pe locul 11 în runda principală, cu 4 victorii, două remize și două înfrângeri.
În faza optimilor de finală, FCSB va întâlni pe Lyon sau Eintracht Frankfurt. Tragerea la sorți a optimilor e programată vineri, 21 februarie, de la ora 14:00, iar duelurile vor avea loc în 6, respectiv 13 martie.