Scene incredibile au putut fi văzute în noaptea de Înviere în satul Vizurești – comuna Ciocănești!
Mai mulți tineri din localitate au făcut paranghelie pe străzile satului, cu băutură și manele la maxim. Mai mult de atât, aceștia au mers și au chefuit și în cimitir.
Tinerii au transmis cheful pe rețelele de socializare, dar în același timp au îndemnat localnicii să procedeze la fel și să iasă din case. “Să danseze și morții. Așa se petrece la Vizurești. Ieșiți din case. Coronavirusul nu există”, au reprezentat câteva dintre îndemnurile petrecăreților transmise la microfon.
Paranghelia acestora a luat sfârșit în momentul când polițiștii și-au făcut apariția la fața locului. Potrivit unei informări IPJ Dâmbovița, șapte dintre tineri au fost amendați. Șase dintre ei au fost sancționați cu câte 20 000 de lei, iar unul, în vârstă de 15 ani, cu 10 000 de lei.
“Polițistii din cadrul Poliției Orașului Racari, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, s-au deplasat pe raza localitații Vizurești, unde au identificat persoanele în cauză.
Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 de lei pentru fiecare și o sancțiune în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, conform Ordonanței Militare nr.3/2020”.
















