Momente dramatice, la mijlocul acestei săptămâni, pe drumul județean 711C, pe raza comunei Băleni. Un bărbat, de 59 de ani, și-a pierdut viața la volan, după ce i s-a făcut rău la volan. Cum a pierdut controlul direcției de deplasare, mașina pe care o conducea dâmbovițeanul a ajuns într-un șanț. Acest fapt i-a fost fatal șoferului.
Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul bărbatului, domiciliat în comuna Bucșani.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului incidentului rutier. Evenimentul nu a fost considerat accident rutier, conform prevederilor OMAI 18/2016 privind evidența statistică a accidentelor de circulație rutieră.
„La data de 1 aprilie, în jurul orei 16.30, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism a părăsit partea carosabilă, în comuna Băleni.
Din verificările preliminare, polițiștii au constatat că un bărbat, de 59 de ani, din comuna Bucșani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 711C, în comuna Băleni, posibil pe fondul unor afecțiuni medicale, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un șanț.
Din nefericire, echipajele medicale au declarat decesul șoferului”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Târgoviște, care au acționat cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. Totodată, la fața locului a fost mobilizat și un echipaj SAJ Dâmbovița.
„La fața locului a fost identificată o victimă de sex masculin, în vârstă de 59 de ani, inconștientă. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia. Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Dâmbovița.














