Un accident rutier grav s-a produs luni după-amiază, pe Drumul Național 72, în comuna Dragodana, județul Dâmbovița. O autoutilitară a intrat violent în partea din spate a unui TIR, iar în urma impactului, șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale autovehiculului.
În urma impactului extrem de puternic, șoferul autoutilitarei a rămas încarcerat și a fost nevoie de intervenția echipajelor de salvare pentru extragerea acestuia. Deși a suferit răni, bărbatul a refuzat transportul la spital și a declarat că nu dorește să depună plângere pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii i-au testat pe ambii conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ceea ce exclude consumul de alcool ca factor al producerii accidentului. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că vina pentru producerea accidentului îi aparține șoferului autoutilitarei, care a intrat în TIR-ul aflat în fața sa.
Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier.
„În această după-amiază, 3 august, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragodana.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 58 de ani, din județul Prahova, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe DN72, în comuna Dragodana, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, de 31 de ani, din comuna Voinești.
În urma impactului, șoferul de 58 ani a rămas încarcerat în vehicul, însă a refuzat transportul la spital și nu a dorit să depună plângere pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Găești, cu cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
„În jurul orei 15:10, pompierii au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier produs în localitatea Dragodana. Pompierii au acționat pentru extragerea unui bărbat, rămas încarcerat. Ulterior, acesta a fost evaluat medical de echipajul SAJ, însă a refuzat transportul la spital. Concomitent echipajele au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe durata intervenției”, a transmis ISU Dâmbovița.















