Scene de groază la Arad, în ziua de Bobotează! Doi bărbați și-au pierdut viața după ce s-au prăbușit de pe un bloc cu zece etaje. Potrivit autorităților, cei doi bărbați, de 57 și 27 de ani, au același nume și cel mai probabil ar fi tată și fiu.
Cel mai probabil, cei doi bărbați, de fel din Vaslui, s-au aruncat de pe bloc. Ambele persoane erau muncitori necalificați. În urma tragediei, cele două victime au fost preluate de Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
„Pompierii au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor de urgență în cazul a două persoane care au căzut de la înălțime, de pe un bloc situat pe Calea Romanilor. La sosirea echipajelor medicale au fost identificate două victime, care prezentau leziuni incompatibile cu viața. Este vorba despre doi bărbați. Decesul celor două persoane a fost constatat de către echipajul medical, iar cazul a rămas în atenția autorităților abilitate pentru efectuarea cercetărilor ulterioare”, a transmis ISU Arad.
Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările nefericitului eveniment.
„La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 11:50, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că, 2 persoane ar fi căzut de pe un bloc, pe Calea Romanilor din municipiul Arad. În urma deplasării la fața locului, au fost identificați 2 bărbați, de 27 respectiv 57 de ani, din județul Vaslui, decedați, care urmează a fi transportați la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei. Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale”, a precizat IPJ Arad.














