Scandal într-o familie din municipiul Târgoviște: o femeie, de 37 de ani, a fost agresată de soț. Au intervenit polițiștii, la sesizarea făcută de o adolescentă de 15 ani, iar bărbatul agresiv s-a ales cu un ordin de protecție potrivit căruia nu mai are voie să se apropie de soția sa pentru o perioadă de timp.
„La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de către o minoră, de 15 ani, din municipiul Târgoviște, cu privire la faptul că mama sa este agresată fizic de către tatăl fetei.
Cu ocazia deplasării polițiștilor la fața locului s-a constatat faptul că un bărbat, de 45 de ani, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul său, din municipiul Târgoviște, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, o femeie, de 37 de ani”, a transmis IPJ Dâmbovița.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a reieșit risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea femeii să fie pusă în pericol, fiind emis un ordin de protecție provizoriu cu valabilitate 120 de ore.
Ulterior, instanța a confirmat ordinul de protecție provizoriu și l-a transformat în ordin de protecție.
















