Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Smaranda Gheorghiu” din Târgoviște va intra în noul an școlar complet modernizată! Se lucrează la foc continuu pentru finalizarea investiției

Publicitate

Vești excelente pentru elevii Școlii Gimnaziale „Smaranda Gheorghiu” din Târgoviște! Noul an școlar vine cu o sală de sport complet modernizată pentru elevii acestei unități de învățământ.

Școala face obiectul unei investiții importante, iar lucrările la sala de sport sunt în plină desfășurare. Potrivit administrației municipale, acestea vor fi finalizate până la începutul anului școlar! Șantierul include refacerea suprafeței de joc, modernizarea instalațiilor termice, electrice și a vestiarelor.

„În ultimii doi ani, am realizat un adevărat tur de forță pentru reabilitarea infrastructurii școlare, iar obiectivul nostru este clar: în următorii 3-4 ani, toate unitățile de învățământ din municipiul Târgoviște vor funcționa la standarde europene”, a precizat primarul Târgoviștei, Cristian Stan.

Publicitate