S-a urcat beat criță la volan și s-a înfipt cu mașina într-o platformă auto. Alcoolemie uriașă prezentată de șofer

Publicitate

Un accident violent a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe DC 112, pe raza comunei Cobia! Un șofer, care s-a urcat rupt de beat la volan, s-a aflat la un pas de moarte. După ce a pierdut controlul direcției de deplasare, bărbatul s-a înfipt cu autoturismul într-o platformă auto, parcată regulamentar. În urma impactului, platforma a fost proiectată în gardul unei gospodării, aflată în apropierea drumului.

Bărbatul implicat în accident are 42 de ani și este din județul Constanța. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii concentrației de alcool.

Din fericire, în urma accidentului nu au existat victime, dar în schimb a fost soldat cu pagube materiale semnificative.

„Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 42 de ani, din județul Constanța, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DC 112, în comuna Cobia, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-o platformă auto ce era parcată regulamentar”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!