S-a tăiat în carne vie pe șoselele dâmbovițene în perioada Crăciunului! A plouat cu dosare penale în rândul șoferilor

Publicitate

A plouat cu dosare penale pe șoselele din Dâmbovița în perioada Crăciunului! Polițiștii au descoperit numeroase nereguli în rândul șoferilor, iar intervențiile acestora s-au lăsat cu numeroase sancțiuni contravenționale conform unui comunicat IPJ Dâmbovița.

Foarte mulți dintre șoferi s-au urcat la volan după ce consumat băuturi alcoolice, iar alții au fost  prinși nedeținând permis de conducere.

“În perioada 24-27 decembrie a.c., polițiștii de la rutieră au întocmit dosare penale pe numele unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Astfel, trei bărbați au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme fără a deține permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar unul fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României.

Totodată, alți cinci bărbați au fost surprinși la volanul unor autoturisme, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere, iar autovehiculul condus nu avea drept de circulație în România.

În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii cu valori peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, un bărbat din Produlești, care emana halenă alcoolică, a refuzat solicitarea polițiștilor de a fi testat cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de mostre biologice.

Un alt bărbat de 34 de ani, a fost depistat de polițiști, pe raza localității Gheboieni, în timp ce conducea un autovehicul ale cărui plăcuțe cu număr de înmatriculare au fost retrase.

Pe numele acestora, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!