S-a înfipt cu mașina într-un obelisc! Accident violent într-un sens giratoriu. Doi bărbați au ajuns la spital

Publicitate

Clipe dramatice, joi de dimineață, pentru doi bărbați! Aceștia au fost transportați de urgență la spital după ce au fost răniți într-un accident rutier violent, produs într-un sens giratoriu. Mașina în care se aflau a părăsit carosabilul și s-a înfipt într-un obelisc, la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

„Doi bărbați, de 43, respectiv 46 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp, în sensul giratoriu de la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași.

Salvatorii au constatat că nu existau persoane încarcerate. Cei doi bărbați au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic”, a transmis ISU Botoșani.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!