Veste excelentă pentru locuitorii comunei Dărmănești și cei din localitățile limitrofe! La începutul acestei săptămâni a devenit funcțional Serviciul de Ambulanță Județean din comună.
Luni, 2 septembrie, s-a dat în folosință Substația de Ambulanță din localitate. Aceasta va avea rolul de a scurta timpul intervenției, pentru salvarea de vieți omenești. Este o investiție foarte importantă, un punct strategic pentru cetățenii din această zonă a județului Dâmbovița.
Serviciul de Ambulanță Județean din comuna Dărmănești va funcționa în clădirea construită pentru funcționarea SVSU-Situații de Urgență.
„Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a devenit funcțional și la Dărmănești prin substația nou înființată!
Mulțumesc conducerii SAJ Dâmbovița pentru implicare și pentru faptul că dorește să le fie mai bine oamenilor din Dărmănești, Marginenii de Sus, Vlădeni, Caragiale dar și celor care tranzitează comuna noastră.
Prin această colaborare, comuna Dărmănești, se află printre puținele comune din țară ce beneficiază de un astfel de serviciu. Comuna se dezvoltă frumos, din ce în ce mai frumos!”, a precizat Valentin Mihalache, primarul comunei Dărmănești.