S-a cinstit bine, iar apoi s-a urcat la volan! Un dâmbovițean a fost prins beat criță în trafic. Alcoolemie uriașă prezentată de bărbat

Publicitate

Un șofer din Costeștii din Vale s-a cinstit bine, iar apoi s-a urcat la volan! Acesta a fost prins de polițiști în timp ce se deplasa cu mașina pe raza localității de domiciliu.

Cum își punea propria viață în pericol, dar și pe cea a celorlalți participanți la trafic, bărbatul a fost tras imediat pe dreapta. Incidentul a avut loc miercuri seara.

În urma testării cu aparatul etilotest, șoferului a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!