România intră în recesiune tehnică! Îngrijorarea analiștilor și a antreprenorilor contrazisă de ministrul Finanțelor: „România nu este într-o criză economică”

Publicitate

Institutul Național de Statistică a publicat astăzi noi date, preluate de site-urile media de specialitate. Astfel, potrivit INS, economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025, acesta fiind al doilea trimestru consecutiv de scădere.

În trimestrul III, economia României a consemnat un declin de 0,2%, față de trimestrul precedent.

Astfel, România intră în recesiune tehnică, după două trimestre consecutive de scădere a economiei. Este al doilea trimestru consecutiv de contracţie a economiei, după ce şi în trimestrul al III-lea din 2025 s-a înregistrat o scădere uşoară faţă de trimestrul anterior, ceea ce înseamnă intrarea în recesiune tehnică.

În tot anul 2025, economia României a crescut cu doar 0,6% faţă de anul precedent, potrivit aceloraşi date oficiale.

Analiștii financiari spun că „această situație va face România să se împrumute la dobânzi mai mari pe piețele externe”.

Citat de tvrinfo.ro, analistul economic Flavius Jakubowicz a transmis: „Este, am putea spune, cel mai slab ritm din ultimii ani şi, practic, vorbim de o economie aflată aproape în stagnare. Ce este foarte îngrijorător, ce s-a întâmplat în trimestrul patru, este această scădere şi contracţie faţă de perioada anterioară. Asta înseamnă că, la final de an, a fost unul clar negativ din punct de vedere al dinamicii economice”, a declarat specialistul.

Domnia sa arată că economia este afectată de trei factori foarte importanţi: „consolidarea fiscală, cererea extrem de slabă, în special pe zona euro, şi o temperare a consumului intern, după anii anteriori de creştere accelerată. Modelul nostru economic este bazat pe consum, iar populaţia, văzând temerile şi măsurile de austeritate, a decis să fie mai moderată în ceea ce priveşte cheltuielile”, atrage atenția Flavius Jakubowicz.

„Se vede foarte clar că acest model de economie bazat pe consum este foarte sensibil la şocuri. (…) Este clar că în trimestrul patru, ceea ce s-a întâmplat s-a produs după măsurile luate de Guvern în luna august” – susține analistul economic.

Însă premierul Ilie Bolojan spune că aceleaşi măsuri vor susţine relansarea economiei în acest an.

Pe termen scurt, perspectivele rămân prudente, mai ales în zona investiţiilor, și, din nefericire, așa cum avertizează Flavius Jakubowicz „un alt efect al acestor cifre ar putea fi valul de concedieri şi restructurări şi lipsa indexării salariilor, ceea ce se va traduce în cheltuieli mai mici ale populaţiei pentru bunuri şi servicii.”

Un alt semnal vine și din partea președintei Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin, Cristina Chiriac, citată tot de tvrinfo.ro

Acesta arată că, de aproape trei luni, s-au restrâns lichiditățile și mediul de afaceri este foarte precaut în ceea ce privește investițiile.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin cuprinde peste 15.000 de antreprenori care transmit un mesaj comun: „aşteaptă cu răbdare să vadă ce se va întâmpla. Ceea ce a confirmat astăzi Institutul Naţional de Statistică n-a făcut altceva decât să certifice ceea ce noi simţeam de aproximativ trei luni”, mai spune Cristina Chiriac, citată de aceeași sursă. Ea avertizează că următoarele luni vor rămâne dificile.

Ministrul Finanțelor: „O creştere mică, dar reală – iar acesta este adevăratul mesaj pentru români, nu alarme false rostogolite în spațiul public, fără o completă analiză a datelor şi a contextului”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a scris astăzi pe Facebook, după apariția datelor INS: „România menține o creștere de 0,6% în 2025 şi reintră pe drumul cel bun, în ciuda iresponsabilității bugetare din ultimii ani. Românii au nevoie de echilibru şi de fapte concrete, nu de alarme false.

Am analizat cu atenție datele publicate azi de INS şi monitorizăm constant diferitele unghiuri în care acestea apar interpretate în spațiul public. Ce arată de fapt datele? O ajustare conjuncturală, în contextul deficitului istoric și al măsurilor luate anul trecut şi o creştere reală a economiei României. O creştere mică, dar reală – iar acesta este adevăratul mesaj pentru români, nu alarme false rostogolite în spațiul public, fără o completă analiză a datelor şi a contextului.

Cu o dinamică pozitivă a PIB-ului, de 0,6%, foarte apropiată de cea din 2024 (0,9%), în ciuda contextului dificil traversat anul trecut – este clar că economia României continuă să crească. Iar acest lucru, aşa cum am mai spus, este meritul unui management eficientizat al banilor publici şi al mediului de afaceri onest, care a continuat să facă performanță chiar şi în condiții de stres.

Mai mult decât atât, economia României va crește şi în 2026 – cu cel puțin 1%. Aceasta este atât prognoza noastră, cât şi a marilor instituții internaționale – FMI, Banca Mondială sau Comisia Europeană. Este momentul să avem şi noi mai multă încredere în România – din interior -, cu atât mai mult cu cât marii parteneri internaționali o fac deja.

Există, pe de altă parte, o încetinire temporară reală între două trimestre ale anului trecut, de aprox. –0,1% în trimestrul al treilea şi -1,9% în ultimul trimestru, fenomen corelat cu ajustări fireşti: companii care au vândut stocuri, consum mai prudent, corecții după ani de creștere accelerată pe consum.

Dar România nu este într-o criză economică. Definiția statistică publicată azi descrie două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului ajustat sezonier şi nu este un verdict asupra economiei. O recesiune reală presupune deteriorare generalizată – șomaj în creștere accelerată, scădere puternică a producției, prăbușire a investițiilor. Iar datele actuale nu indică un asemenea tablou. Economia încetinește, dar nu se contractă.

Astfel, față de informațiile alarmiste propagate cu atâta uşurință în spațiul public, trebuie să subliniem că România este departe de cele mai pesimiste dintre scenarii. Toate datele prezentate azi sunt efectul asumat unei reglări firești a economiei, prin măsuri responsabile impuse de contextul unei lungi perioade de derapaje bugetare. În 2024, anumite episoade de creștere economică au fost obținute în paralel cu o deteriorare accentuată a echilibrelor bugetare, prin măsuri cu impact fiscal ridicat. Această stimulare artificială nu era sustenabilă și a generat presiuni suplimentare asupra finanțelor publice. De altfel, datele INS indică scăderi ale PIB și în primele două trimestre din 2024, cu -0,4% și cu -0,4%, față de trimestrele anterioare.

Am traversat cu toții un an de corecții necesare, iar alternativa foarte clară la măsurile adoptate ar fi fost, cu adevărat, un scenariu pesimist: România ar fi putut pierde miliarde de euro, ceea ce ar fi însemnat imposibilitatea de a plăti salarii, pensii sau mii de oameni care ar fi rămas fără joburi. Am evitat în mod evident acest scenariu, stabilizând finanțele publice, menținând ratingul de țară, protejând fondurile europene și am creat bazele unei creșteri sănătoase, bazate pe investiții – nu pe datorie și consum excesiv.

În același timp: investițiile cresc – în mod susţinut – având ca pilon central investiţiile publice, care s-au situat în anul 2025 la un record istoric de peste 138 miliarde lei, bani care se resimt deja şi care se vor vedea și în perioada următoare; exporturile susțin economia, acestea majorându-se cu 4,2% în 2025 şi depăşind semnificativ dinamica importurilor (2,6%); șomajul se menține la un procent restrâns de aproximativ 6%, conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii, fără pierderi sau ìngrijorări serioase pe piața muncii; depozitele populației în bănci cresc – semn de stabilitate și de prudență.

Iar acum trecem la pasul următor: relansarea economică prin atragere de fonduri europene, investiții și sprijin real pentru mediul de business.

Atât pachetul de măsuri fiscale, cât şi cel pentru atragerea de mari investiții, construite în dialog direct cu mediul de business şi cu antreprenorii, aduc predictibilitate, finanțare modernă și stimulente reale pentru investiții. Direcționăm capital acolo unde avem nevoie: industrie, exporturi, tehnologie și resurse strategice şi susținem în concret relansarea, cu viziune pe termen lung.

Adevăratul risc pentru România nu este o «recesiune tehnică» temporară, ci reversarea procesului de ajustare fiscală. Orice abatere de la traiectoria de consolidare ar eroda încrederea investitorilor, ar crește costurile de finanțare, ar pune presiune pe ratingul de țară și ar expune economia la o ajustare mult mai dură, impusă de piețe. Disciplina bugetară este condiția stabilității, nu obstacolul creșterii.

După 35 de ani de tranziție, instabilitate şi șocuri continue, românii nu au nevoie de stres şi alarme false.

Au nevoie de mai multă seriozitate şi fapte concrete. Iar faptele arată clar: economia a încetinit uşor ritmul, dar se consolidează pe baze mai sănătoase şi continuă să crească, susținută de investiții, management mai eficient al banilor publici şi măsuri strategice”, a transmis ministrul Finanțelor.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!