Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a reacționat după ce, joi, un elev al Liceului Tehnlogic „Spiru Haret” din Târgoviște a fost înjunghiat de un alt elev din cadrul aceleași unități școlare. Incidentul s-a produs chiar în incinta liceului.
Instituția s-a autosesizat pentru a stabili dacă sunt aplicate prevederile legale cu privire la managementul cazurilor de violență, desemnând inspectorul de sector pentru a se informa despre circumstanțele incidentului și a analiza situația.
„Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița vă comunică faptul că a fost informat că la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Târgoviște, în data de 06.03.2025, la ora 15.30, a fost înregistrat un caz medical rezultat în urma unui act violent față de un elev dintr-un liceu de pe raza Municipiului Târgoviște.
Din datele cunoscute până la acest moment vă precizăm că:
-a fost demarată o cercetare în urma deschiderii dosarului penal de către instituțiile abilitate;
-la nivelul instituției școlare, au fost puse la dispoziție informațiile pentru analiza cazului de violență, presupus a se fi întâmplat în pauza de la ora 11.50, în data de 06.03.2025;
-părinții elevilor implicați au fost invitați la discuții, a fost convocată echipa de management a cazului de violență la nivelul liceului;
-au fost pregătite și programate activități de consiliere de grup și individual, la revenirea în școală a celor doi elevi”, a transmis IȘJ Dâmbovița.
În perioada următoare, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița se va asigura că personalul școlii realizează, contribuie și sprijină analiza cazului din punctul de vedere al nevoilor educaționale, relaționale, sociale și psihologice ale elevilor la nivelul instituției.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Știrea inițială