Punct și de la capăt la ISU Dâmbovița. Val de solicitări și apeluri medicale în ultimele zile din 2019 și primele din 2020

Publicitate

Sfârșit și început de an cu zeci de evenimente la Inspectorarul pentru Situații de Urgență “Basarab I” Dâmboviţa!

În perioada 30 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la nu mai puțin de 50 de evenimente, dintre care 14 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti etc.), 15 incendii de vegetație, 12 acţiuni pentru asigurare zonă, 6 acţiuni pentru asistenţă persoane, şi 3 acţiuni la alte situaţii de urgenţă (o salvare animal și două deblocări de ușă).

Și echipajele SMURD din cadrul ISU Dâmboviţa au fost parte de solicitări pe bandă rulantă, intervenind în perioada amintită la 231 cazuri medicale diverse.

Subunităţile de intervenţie au desfășurat două acțiuni de recunoaștere în teren (pentru identificarea/evaluarea căilor de acces și intervenție) și un exerciţiu pentru antrenamentul personalului de intervenţie, iar personalul Inspecţiei de Prevenire a desfăşurat, în perioada menţionată, controale de specialitate pe linia prevenirii incendiilor la operatori economici (unități de alimentație publică) din judeţ care au organizat Revelionul.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!