Pugilistul dâmbovițean Răzvan Cojanu ar putea boxa la începutul anului viitor într-un meci de titlu mondial WBO

Publicitate

Momentele grele par să fi trecut par să fi trecut pentru boxerul dâmbovițean Răzvan Cojanu.

În a doua parte a lunii octombrie, pugilistul originar din Pucheni a devenit învingător într-o gală profesionistă desfășurată la Hotelul Fairmont din Monte Carlo (Monaco). Mai exact, pe 21 octombrie, dâmbovițeanul supranumit “Big Foot” a atins cea de-a 17- a victorie la profesioniști, la categoria grea, după ce l-a învins la puncte pe georgianul Tamaz Zadișvili. Potrivit masivului sportiv, victoria cu georgianul a fost una lejeră.

„Ultimul meci al meu este de fapt și primul meu meci cu actuala echipă și a avut loc aici în Monaco la Fairmont Monte Carlo Resort, pe data de 28.10.2019. A fost o victorie simplă dar foarte importantă pentru mine din punct de vedere psihologic. A fost o atmosferă frumoasă, am avut foarte mulți susținători și prieteni care au venit să mă vadă și să mă încurajeze, și, aș vrea să le mulțumesc tuturor cu această ocazie”, a spus Cojanu, într-un interviu pentru romaniavippres.com.

Ar mai putea boxa într-un meci până la finalul anului

Până la succesul cu georgianul, boxerul dâmbovițean suferise patru înfrângeri consecutive, în fața unor adversari precum Daniel Dubois  (Anglia – martie 2019), Nathan Gorman (Anglia – decembrie 2018), Luiz Ortiz (Cuba – iulie 2018) și de Joseph Parker (Noua Zeelandă – mai 2017), unde în fața ultimului a boxat pentru titlul mondial WBO.

Cum se află în revenire de formă, foarte probabil, până la sfârșitul anului Cojanu va mai boxa într-un meci, iar anul viitor ar putea boxa din nou pentru un meci de titlu mondial WBO, având susținerea deplină a World Boxing Organization.

“În momentul de față, tocmai am primit o ofertă pentru un posibil meci la sfârșitul lui Noiembrie, dar suntem încă în negocieri contractuale și așteptăm să vedem cum se finalizează. Dacă deal-ul nu iese pentru acest meci, intenția mea și a echipei mele este de a mai boxa încă o dată până la sfârșitul acestui an. Avem mai multe opțiuni dar așteptăm rezultatul pentru finalul lui Noiembrie. De asemenea, am susținerea deplină din partea WBO (World Boxing Organization), pentru un meci de titlu mondial pentru începutul anului următor”, a mai precizat Cojanu, pentru romaniavippres.com.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!