PSD nu iese de la guvernare, dar pune condiții pentru a reveni la masa coaliției

Publicitate

După o ședință de două ore, social democrații au decis că nu vor ieși de la guvernare, dar pun condiții pentru a reveni la masa coaliției.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al partidului, a anunţat că PSD condiţionează participarea de acum la şedinţele coaliţiei de: adoptarea unui pachet pentru eliminarea privilegiilor; întâlnire la Ministerul de Finanţe pe rectificarea bugetară, pentru a reporni investiţiile.

„Adoptarea unui pachet pentru eliminarea privilegiilor, asta incluzând pensii speciale, reduceri de agenții, atât la nivel central, cât și la nivel județean, pentru că avem, de exemplu, foarte multe direcții regionale care nu-și mai au rostul. Ca să dau un exemplu, reducerea numărului de membri în consiliile de administrație, reducerea indemnizațiilor.

În această perioadă solicităm întâlniri cu Ministerul de Finanțe pentru a vedea o execuție la zi a bugetului de stat și pentru a discuta despre rectificarea de buget. De ce? Pentru că este absolut necesar să vorbim despre continuarea investițiilor mari și mici, fie că vorbim de investițiile în autostrăzi, spitale și toate obiectivele mari, fie că vorbim de Anghel Saligny și de CNI. De asemenea, tot legat de buget și de rectificare, trebuie să discutăm despre ceea ce înseamnă măsuri care, din perspectiva noastră, ar trebui regândite pe zona de educație”, a declarat Sorin Grindeanu.

 PSD nu iese de la guvernare, dar pune condiții pentru a reveni la masa coaliției  După o ședință de două ore, social democrații au decis că nu vor ieși de la guvernare, dar pun condiții pentru a reveni la masa coaliției.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al partidului, a anunţat că PSD condiţionează participarea de acum la şedinţele coaliţiei de: adoptarea unui pachet pentru eliminarea privilegiilor; întâlnire la Ministerul de Finanţe pe rectificarea bugetară, pentru a reporni investiţiile.

„Adoptarea unui pachet pentru eliminarea privilegiilor, asta incluzând pensii speciale, reduceri de agenții, atât la nivel central, cât și la nivel județean, pentru că avem, de exemplu, foarte multe direcții regionale care nu-și mai au rostul. Ca să dau un exemplu, reducerea numărului de membri în consiliile de administrație, reducerea indemnizațiilor.

În această perioadă solicităm întâlniri cu Ministerul de Finanțe pentru a vedea o execuție la zi a bugetului de stat și pentru a discuta despre rectificarea de buget. De ce? Pentru că este absolut necesar să vorbim despre continuarea investițiilor mari și mici, fie că vorbim de investițiile în autostrăzi, spitale și toate obiectivele mari, fie că vorbim de Anghel Saligny și de CNI. De asemenea, tot legat de buget și de rectificare, trebuie să discutăm despre ceea ce înseamnă măsuri care, din perspectiva noastră, ar trebui regândite pe zona de educație”, a declarat Sorin Grindeanu.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!