Protestele din educație continuă! Zilele următoare va fi anunțat calendarul protestelor. Astăzi, a 24-a zi în stradă

Publicitate

Acțiunile de protest vor continua – anunță cele trei federații sindicale din învățământul românesc: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”!

Noul an școlar a început în tensiuni uriașe, iar dascălii continuă să ceară abrogarea Legii 141/2025 care a bulversat total sistemul. Printr-un comunicat de presă, semnat de conducerile celor trei sindicate, se arată că „după amplul protest din data de 8 septembrie 2025 – peste 20.000 de salariați din învățământ, elevi și studenți au mărșăluit în București și alte mii au pichetat prefecturile din țară, iar în unitățile de învățământ, cu puține excepții, deschiderea anului școlar a fost boicotată – se pare că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul educației, Daniel David, continuă să ignore problemele generate de măsurile din Legea nr. 141/2025.

Nici faptul că, în multe unități de învățământ, a continuat boicotarea activităților didactice în data de 9 septembrie, nu i-a impresionat pe cei care pot remedia măsurile luate prin Legea 141/2025 și care au afectat profund sistemul educațional. În aceste condiții, acțiunile de protest vor continua!

În perioada imediat următoare, forurile de conducere ale celor trei federații din învățământ vor propune membrilor de sindicat calendarul și formele următoarelor acțiuni de protest, astfel gândite încât să aibă un impact maxim, dar cu sacrificii minime pentru profesori, elevi și studenți. În funcție de rezultate, periodic, vom actualiza tipul și calendarul acțiunilor de protest.

Opinia publică trebuie să înțeleagă faptul că revolta dascălilor nu este pentru că aceștia ar fi pierdut «privilegii» – așa cum afirmă, în mod fals, unii decidenți – ci pentru salvarea învățământului românesc!

Nu este o lozincă, este o realitate!

Elevii și studenții acestei țări merită să beneficieze de un sistem educațional de calitate, așa cum îl au cei din alte state membre ale Uniunii Europene”, se arată în comunicatul de presă.

Și astăzi, 11 septembrie 2025, peste 150 de cadre didactice și angajați din educație au pichetat sediul Ministerului Educației și Cercetării, trimițând același mesaj clar și puternic: Educația din România nu mai poate fi ignorată!

„Ne-am strâns astăzi nu pentru noi, ci pentru toți copiii României, pentru dreptul lor la o educație de calitate și pentru a demonstra că școala are puterea să-și facă vocea auzită. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și astăzi! Vocea noastră va continua să răsune până când Educația va primi locul pe care îl merită! Acțiunea de astăzi face parte din calendarul de proteste stabilit de federațiile sindicale din educație și reprezintă un nou apel la responsabilitate din partea guvernanților”, arată sindicaliștii aflați astăzi în stradă.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!