Profesorii sunt cel mai prost plătiţi dintre bugetarii cu studii superioare

500

Sindicaliştii din Educaţie au protestat în faţa Guvernului, anunţă adevarul.ro. Profesorii, care sunt cel mai prost plătiţi bugetari cu studii superioare, cer aplicarea integrala a unei legi din 2017. Conform aceleiaşi surse, un profesor preuniversitar, cu peste 25 de ani de vechime, ar avea un salariu brut de doar 3000 lei.

„Plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru domeniul învăţământ a fost eşalonată pe cinci ani. În urma unui acord convenit cu guvernul anterior celui în funcţie s-a stabilit ca finalul aplicării Legii nr. 153 întrucât existau condiţii financiare să fie 1 septembrie 2020. Deşi în bugetul educaţiei la momentul acela, în ianuarie 2020, au fost aceşti bani pentru plata integrală, a venit pandemia, au fost nişte cheltuieli, iar tranşa de plată din 2020 a fost prorogată pentru 2021, iar în 2021 pentru nu se ştie când”, a declarat Cornelia Popa-Stavri, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, conform adevarul.ro.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!