Primarul municipiului Moreni, precizări referitoare la scandalul “depozitării necontrolate a deşeurilor”

Publicitate

Dragi morenari,
Având în vedere propagarea în social-media a unor informaţii tendenţioase referitoare la ,,depozitarea necontrolată a deşeurilor” în urbea noastră, vă informez că, în ultima perioadă, Societatea de Prestări Servicii Municipale Moreni (societatea Primăriei Moreni) a desfăşurat activități de igienizare precum: toaletarea arborilor și arbuștilor și igienizarea unor zone unde unii cetățeni aruncă gunoi. Această acțiune a fost percepută în mod eronat sau chiar răuvoitor. Pe rețetele de socializare au existat diverse postări calomniatoare transmise atât unor instituţii, cât şi mass-media – însoţite de filmuleţe şi imagini care să inducă opiniei publice interpretarea tendenţioasă a activităţilor desfăşurate de municipalitatea morenară în privinţa colectării deşeurilor şi a igienizării spaţiilor publice.

Ţinând cont de aceste aspecte, consider că sunt necesare câteva precizări:
La nivelul județului Dâmbovița, așadar și în municipiul Moreni, gunoiul menajer este ridicat de către S.C. Supercom S.A. și transportat la groapa de gunoi din localitatea Aninoasa;

Pentru ridicarea altor tipuri de deșeuri (gunoaie), cetățenii localităților din județul Dâmbovița trebuie să încheie contracte de prestare de servicii cu această societate, care se execută doar contra cost;

Pentru a evita plata unor asemenea servicii, unii cetățeni certați cu legea aruncă gunoiul rezultat din propriile gospodării pe unde le vine la îndemână, poluând astfel mediul înconjurător în încercarea lor de a eluda cerințele legale;

Pentru a menține localitatea noastră curată, Primăria municipiului Moreni (cu ajutorul angajaților societății Prestări Servicii Municipale) adună periodic deşeurile mai sus amintite. Pe de altă parte, în baza unui contract încheiat cu S.C. Supercom S.A., le transportă la groapa de gunoi din comuna Aninoasa. Atât activitatea de colectare, cât și transportul se fac contra cost;

În ziua de 15.02.2021, în urma discuţiilor purtate cu conducerea Supercom, s-a convenit să se adune și să se depoziteze temporar gunoiul aruncat de către unii cetățeni în locuri neamenajate și strâns de societatea municipalităţii în zona Obor pentru ca, ulterior, să fie încărcat într-un container și transportat la groapa de gunoi de la Aninoasa. Procedându-se astfel s-a avut în vedere și optimizarea costului suportat de Primăria Moreni pentru transport;

Activitățile desfășurate de către angajații Prestări Servicii Municipale Moreni au fost filmate şi postate pe rețelele de socializare fără o minimă documentare prealabilă și firească. Ele au fost preluate de către diverse conturi false și distribuite, denaturându-se realitatea în scopul obținerii de capital politic. Modul în care s-a făcut aceasta a adus prejudicii de imagine atât municipiului nostru, cât și locuitorilor săi.

În speranța că aceste clarificări au făcut lumină, demonstrând realitatea de fapt, fac din nou apel la cetățeni pentru a nu mai arunca gunoiul rezultat din gospodării decât în locurile special amenajate.

De asemenea, îi rog pe toți cetățenii de bună credință și care vor să dezvoltăm municipiul Moreni să sprijine activitățile desfășurate de Primărie pentru a putea să păstrăm cu toții oraşul curat. Contez pe sprijinul şi spiritul civic al fiecăruia dintre dumneavoastră!

Vă mulțumesc!
Constantin Dinu, Primarul municipiului Moreni

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!