Prima statuetă de tip Venus din România, veche de 17 000 de ani, a fost expusă la Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei din Târgoviște

Publicitate

Ionuț Parghel

Prima statuetă de tip Venus din România, veche de 17 000 de ani, a fost expusă, miercuri, în premieră, la Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic din Târgoviște.

Artefactul a fost descoperit de cercetătorii dâmbovițeni în vara acestui an într-o așezare paleolitică din Piatra Neamț, în urma unor săpături arheologice.

O caracteristică excepțională a statuetei descoperite în așezarea paleolitică denumită “Piatra Neamț 1” este buna conservare a acesteia, mai ales că la marea majoritate a statuetelor paleolitice din piatră, descoperite până în prezent, au fost găsite în stare mai mult sau mai puțin fragmentară.

Realizată din gresie, statueta măsoară aproximativ 10 centimetri și păstrează diferite urme de prelucrare. După 100 de ani de la recuperarea celebrei statuete paleolitice de la Willendorf, Austria, considerată în prezent simbol național în această țară, noua descoperire de la Piatra Neamț contribuie substanțial la îmbogățirea patrimoniului paleolitic național și mondial cu un obiect de artă remarcabil.

Acest tip de statuetă este, potrivit datărilor cu radiocarbon AMS, cea mai veche sculptură de piatră din România și din această parte a Europei, reprezentând și una dintre cele mai importante descoperiri paleolitice de pe continentul european.

Începând de ieri, statueta va rămâne la muzeul târgoviștean, din cadrul Complexului Muzeal Curtea Domnească, în spatele unei cutii de sticlă securizată, pentru că reprezentintă un artefact de mare valoare.

Prezentarea artefactului a avut loc în cadrul unui eveniment,  găzduit de Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic din Târgoviște. La eveniment au luat parte Ernest Oberlander, directorul Muzeului Național de Istorie a României,  reprezentanți ai mai multor muzee județene din țară, ai Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, ai Consiliulului Județean Dâmbovița, ai Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, cadre didactice și iubitori de artă din Târgoviște.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!