Pompierii dâmbovițeni au fost colindați de elevii Liceului de Arte “Bălașa Doamna” Târgoviște

Publicitate

Ionuț Parghel

Crăciunul se apropie și cu toții începem să ne amintim de copilărie, de momentele când ne bucuram de primii fulgi de zăpadă, dar și de cadourile primite de la Moș Crăciun.

Astfel că, în spriritul Sărbătorilor de Iarnă, primii colindători care au trecut pragul sediului pompierilor dâmbovițeni au fost elevii Liceului de Arte “Bălașa Doamna” Târgoviște.

Programul artistic oferit de școlari i-a împresiont din plin pe salvatorii dâmbovițeni.

“Ieri, 18 decembrie, 20 de elevi ai Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” au fost oaspeţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa, de această dată în calitate de colindători.

Aşa cum ne-au declarat, au ţinut să aducă spiritul Crăciunului şi acasă la cei care, 24 de ore din 24, acţionează ca salvatori de vieţi şi bunuri materiale. Şi au făcut-o cu prisosinţă.

A fost o întâlnire emoţionantă, cu lacrimi de bucurie în ochii pompierilor. Un program artistic încântător susţinut de aceşti minunaţi copii, care au fost răsplătiţi de gazde, conform tradiției, cu dulciuri și fructe”, se arată într-o informare de ISU Dâmbovița.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!