288 de polițiști dâmbovițeni, alături de efective de jandarmi, au acționat pe raza județului Dâmbovița și au intervenit la 31 de evenimente și au constatat 24 de infracțiuni. Din totalul infracțiunilor, 12 au fost contra persoanei, 7 contra patrimoniului și 3 în domeniul economico-financiar.
Totodată, polițiștii au aplicat 352 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 97.465 de lei.
Ca măsură complementară pentru abaterile de la normele rutiere, polițiștii au reținut 23 de permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe raza municipiului Târgoviște, un bărbat de 40 de ani, din Căprioru, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, cel în cauză a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste limita de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul autoturismului a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice, în cauză, fiind întocmit un dosar penal.
Un alt bărbat, de 28 de ani, din județul Teleorman, a fost surprins, pe raza localității Ilfoveni, în timp ce transporta cu o autoutilitară 69 de ovine fără a deține documente sanitar veterinare, conform prevederilor legale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că ovinele aparțin unui bărbat de 40 de ani, care le-ar fi achiziționat fără documente sanitar veterinare. Cei doi au fost sancționați contravențional. În acest caz au fost sesizați și reprezentanți de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița.