Pistoale neletale, găsite în casa unui târgoviștean! Bărbatul a fost reținut

Publicitate

Un bărbat din Târgoviște, în vârstă de 38 de ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce în locuința sa au fost găsite două arme neletale. Mai mult de atât, acesta ar fi introdus în mod ilegal în țară cele două pistoale și muniția aferentă.

Pe parcursul zilei de astăzi, târgovișteanul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

„La data de 31 martie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, de 38 de ani, din Târgoviște, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Cercetările efectuate au reliefat faptul că, cel în cauză ar fi introdus în mod ilegal în țară și ar fi deținut la domiciliul său două arme neletale supuse autorizării, calibru 6 mm, respectiv 9 mm, pe care le-ar fi achiziționat din Italia.

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului și munițiilor și contrabandă calificată”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!