Premieră la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi!
Ansamblul monumental, de o frumusețe extraordinară, renovat și reabilitat în urmă cu câțiva ani cu ajutorul fondurilor europene, a găzduit în ultimele zile Tabăra de sculptură, dar și o piesă de teatru în aer liber.
Aerul istoric s-a completat astfel cu aerul cultural și a atras sute de dâmbovițeni și nu numai.
Găzduită sâmbătă de generoasa curte a Palatului, piesa de teatru ”Fierarii” a fost un moment ce se dorește repetat anual.
Marii actori Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, morenarul George Mihăiţă şi Mircea Rusu au strâns ropote de aplauze în piesa adaptare după opera lui Miloš Nikolić, în regia lui Horaţiu Mălăele.
Au fost în public: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, directorul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, Ovidiu Cârstina, directorul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, Ionuț Lăscae, dar și consilieri și primarii câtorva commune dâmbovițene.
La finalul reprezentației, în ropotele de aplauze, președintele Consiliului Județean a mulțumit actorilor, colegilor și publicului, subliniind că se dorește ca astfel de evenimente să devină tradiție în jurul marii sărbători creștin-ortodoxe Adormirea Maicii Domnului.