Peste 7500 de candele vor fi aprinse de Florii la Moreni! Evenimentul de suflet „Florii și Lumină”, la a doua ediție

Publicitate

Pentru al doilea an consecutiv, dorindu-se a deveni o tradiție, la Moreni va avea loc evenimentul „Florii și Lumină”.

În Duminica Floriilor, 5 aprilie 2026, începând cu ora 19.00, vor fi aprinse peste 7500 de candele simbolizând Lumina adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos.

„Vă așteptăm la cea de a II-a ediție a unui eveniment de suflet. Am pregătit toate detaliile alături de colegii mei, astfel încât această activitate să vă aducă tuturor momente cu o înaltă încărcătură spirituală în care lumina, credința și binecuvântarea sunt cele mai importante în această perioadă a celor două sărbători importante ale creștinătății: Floriile și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Dacă anul trecut am avut 5000 de candele, în acest an vom avea peste 7500, într-o grafică specială, vor fi cântece religioase și pricesne interpretate de elevii Școlii Art Canto și ai Clubului Copiilor Moreni.

De asemenea, vom amenaja o zonă specială în care participanții vor putea aprinde candele.

Vă invităm să fiți alături de noi la acest eveniment pentru că este despre noi, despre Moreni și morenari, despre o comunitate unită, despre oameni frumoși!”, a transmis primarul municipiului, Gabriel Purcaru.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!