Percheziții de amploare în Dâmbovița, într-un dosar de proxenetism și spălare de bani! Mascații au săltat mai mulți membrii ai unei grupării infracționale. Peste 20 de tinere trimise la prostituție în Marea Britanie

Publicitate

Polițiștii și procurorii DIICOT au descins în Târgoviște și Pucioasa la membrii unui grup infracțional, suspecți de proxenetism și spălare de bani. În urma a nouă percheziții domiciliare efectuate, marți, pe raza celor două orașe, 3 persoane, cu vârste între 31 și 42 de ani, au fost săltate de mascați. Totodată, în urma descinderilor au fost descoperite și ridicate sume de bani în lei, euro și franci elvețieni, înscrisuri relevante pentru cauză, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism și spălare a banilor.

Din probatoriul administrat a reieșit că, trei persoane cercetate, împreună cu alte două persoane, ar fi inițiat și constituit o grupare de criminalitate organizată, care ar fi acționat, în mod coordonat, până în noiembrie 2025, în scopul obținerii de importante sume de bani prin determinarea și înlesnirea practicării prostituției de către 21 de tinere, pe teritoriul Marii Britanii.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că, până la data de 11 noiembrie 2025, membrii grupării ar fi obținut beneficii financiare semnificative de la persoanele care ar fi practicat prostituția, în schimbul înființării și administrării unor conturi pe platforme online de servicii sexuale, precum și pentru identificarea și asigurarea unor locații închiriate destinate desfășurării acestor activități”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Cercetările au mai relevat că cele trei persoane cercetate în cauză și celelalte două persoane ar fi transferat, din Marea Britanie în România, sumele de bani obținute din activitatea infracțională, iar pentru ascunderea provenienței ilicite a acestora le-ar fi utilizat pentru achiziționarea de bunuri imobile, în județul Dâmbovița.

În luna februarie 2025, în scopul strângerii de probe, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a încheiat cu autoritățile din Marea Britanie, sub egida EUROJUST, un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă.

„La data de 12 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea celor 3 persoane cercetate în cauză, cu vârste de 31, 39 și 42 de ani.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea s-a desfășurat cu participarea unor ofițeri de poliție din Marea Britanie și cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița”, a mai transmis IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!