Zăpadă ca în povești în Bucegii dâmbovițeni!
În timp ce mulți dâmbovițeni așteaptă totuși, măcar acum de sărbători, puțină zăpadă, la munte s-a depus un strat alb și strălucitor de omăt, îmbrăcând totul în albul iernii.
Cel mai vizitat obiectiv turistic al județului, Peștera Ialomiței, își așteaptă așadar vizitatorii într-un peisaj de vis, alb imaculat, pentru a petrece câteva ore de neuitat.
Peștera Ialomiței va fi deschisă zilnic în această perioadă, până pe 5 ianuarie inclusiv programul fiind între orele 09:00 – 16:00, ultimul vizitator intrând la ora 15.30.

















