Centrul municipiului Târgoviște se va transforma, timp de patru zile, într-un adevărat tărâm al poveștilor. Festivalul de Teatru pentru Copii MIMESIS FEST revine în perioada 22-25 iulie 2026 cu ediția aniversară cu numărul 10, pregătind un program spectaculos dedicat celor mici și familiilor lor.
Evenimentul se va desfășura în Piața „Mihai Viteazul”, iar accesul publicului este gratuit.
Timp de patru zile, copiii vor avea parte de spectacole de teatru captivante, ateliere de creație, jocuri interactive și numeroase surprize care vor transforma inima orașului într-un univers al imaginației, bucuriei și creativității.
Personaje îndrăgite din basmele clasice vor prinde viață pe scenă și îi vor invita pe cei mici într-o călătorie plină de aventură, emoție și zâmbete. Atmosfera de sărbătoare promite să aducă împreună copii, părinți și bunici, într-un festival devenit deja o tradiție pentru Târgoviște.
Ajuns la cea de-a X-a ediție, MIMESIS FEST s-a impus drept unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor din județul Dâmbovița, oferind în fiecare an spectacole de calitate și experiențe memorabile pentru întreaga familie.
Programul complet al evenimentului
Miercuri, 22 iulie
TEATRU PENTRU COPII
18.00 – 19.00: Mica sirenă – Teatrul Geoly Art Ploiești
19.00-20.00: Bani nu cresc în copaci – Teatrul Savoi Bucureşti
20.00-21.00: JOCURI INTERACTIVE: Magia mişcării – Teatrul Geoly Art Ploiești
Joi, 23 iulie:
10.00-12.00: ATELIER DE CREAŢIE: Artă pentru prichindei – prof. Corina Cristescu
17.00-18.00: WORKSHOP: Teatru de improvizaţie, coordonat de actorul Adelin Ilie – Teatrul Maria Filotti Brăila și Radu lordache, student UNATC Bucureşti
TEATRU PENTRU COPII
18.00-19.00: Motanul încălțat – Compania de teatru Atelierul Magdei București
19.00-20.00: Alice în Ţara Minunilor – Teatrul LumiLand București
20.00-21.00: JOCURI INTERACTIVE: Joacă, râs și energie – Compania de teatru Atelierul Magdei
Vineri, 24 iulie
10.00- 12.00: ATELIER DE CREAȚIE: Artă pentru prichindei – prof. Corina Cristescu
17.00-18.00: WORKSHOP: Teatru de improvizație, coordonat de actorul Adelin llie – Teatrul Maria Filotti, Brăila, și Radu lordache, student UNATC București
TEATRU PENTRU COPII:
18.00 -19.00: Micii detectivi – Teatrul Dilu Dila București
19.00-20.00: Vulpea cea șireată și cocoșelul cel isteț – Teatru Mirciolino București
20.00-21.00: JOCURI INTERACTIVE: Valuri de distracție – Teatrul Dilu Dila București
Sâmbătă, 25 iulie
17.00- 18.00: WORKSHOP: Teatru de improvizaţie coordonat de actorul Adelin lie – Teatrul _ Maria Filotti, Brăila si Radu lordache, student UNATC București
TEATRU PENTRU COPII:
18.00-19.00: Ursul păcălit de vulpe – Teatrul Bambi București
19.00-20.00: Întâmplare din pădure – Teatrul Paiața București














