Orașul Târgoviște repune România pe harta producției de fier beton, prin redeschiderea Combinatului de Oțeluri Speciale! Când vor reporni motoarele combinatului

Publicitate

Orașul Târgoviște repune România pe harta producției de fier beton, prin redeschiderea Combinatului de Oțeluri Speciale!

Un reportaj difuzat de postul național de televiziune Antena 1 descrie cum, ”după Revoluţie, am pus, rând pe rând, lacătul pe toate fabricile din industria grea, aşa că am ajuns să importăm tot necesarul de fier beton din Ucraina, Rusia sau Belarus. Războiul a forţat, însă, toată Europa să găsească alternative”.

Pentru România acest lucru înseamnă că, de luna viitoare, la Târgoviște se vor produce primele tone de fier beton.

”O veste extraordinară, indiferent din ce perspectivă privești, mai ales ca investiția preconizată este de aproximativ 500.000.000 de euro”, a declarat primarul municipiului, Cristian Stan.

Emisiunea ”Observator” a difuzat în exclusivitate un reportaj despre ceea ce întâmplă la Târgoviște, vestea fiind ”o gură de oxigen” pentru industria de construcții, dat fiind faptul că fierul beton – cel care se află la baza oricărei construcții fie că este clădire, pod sau drum – va fi produs în țara noastră.

Acest lucru este cu atât mai îmbucurător cu cât, dacă înainte de 1989 exportam fier beton, în momentul de față România ajunsese să nu-l mai producă în nicio fabrică.

”2020 a fost anul cu producție zero de fier beton. Asta deși construcțiile au înghițit în același interval peste un milion de tone”, arată sursa citată.

La Târgoviște, grupul italian Beltrame va investi o jumătate de milliard de euro, urmând a se construi, potrivit noilor investitori, cea mai mare și mai modernă fabrică din lume.

Potrivit Antena 3, primele cuptoare vor porni spre sfârșitul lunii iunie, iar în 2024 va fi gata oțelăria modernă.

Pentru început se vor produce 10 mii de tone de fier beton pe lună, în 2023, se va ajunge la 30 de mii, iar din 2024 – 70 mii tone de fier beton și sârmă laminată.

În acest moment, la fostul COS, se fac ultimele pregătiri înaintea producției și se verifică infrastructura pentru momentul când vor reporni motoarele.

După ce, de-a lungul timpului, COS a ajuns să concedieze mii de salariați, acum aproximativ 200 de oameni vor lucra numai în Oțelărie, fiind în curs sau urmând a fi făcute noi angajări.

Potrivit aceleiași surse tv, la începutul anului fierul beton se vindea și cu 9 lei/kg, iar un kg de fier beton adus din Ucraina costa 3 lei.

Investitorul Carlo Beltrame a declarat pentru Antena 3 că este convins că prețul fierului beton produs la Târgoviște va fi mai mic decât cel din import și și-a declarat speranța ca, în 2025, România să nu mai depindă de importarea acestui produs.

Grupul AFV Beltrame a cumpărat COS Târgoviște la începutul acestui an cu peste 38 milioane de euro, după o perioadă neagră în istoria fostei perle a siderurgiei românești și europene.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!