O țară va interzice rețelele de socializare pentru copiii sub 16 ani! „Fac mult rău tinerilor”

Foto: Arhivă
Publicitate

Copiii cu vârsta mai mică de 16 ani nu vor mai avea voie să folosească rețelele de socializare în Australia. Guvernul australian a anunțat că va lua măsuri drastice pentru a-i proteja pe copii.

Proiectul de lege, care urmează să fie depus în parlament săptămâna viitoare, are ca scop atenuarea „răului” pe care rețelele de socializare îl provoacă copiilor. Prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, a promis să ia măsuri drastice împotriva firmelor de tehnologie care nu reușesc să protejeze tinerii utilizatori. Este important de menționat că nu vor exista excepții pentru copiii care au acordul părinților sau care au deja conturi.

„Aceasta este (o măsură) pentru mame şi taţi. Reţelele de socializare fac mult rău copiilor şi am decis să pun capăt acestui lucru. Ei, ca și mine, sunt foarte îngrijorați de siguranța copiilor în mediul online. Vreau ca familiile australiene să știe că guvernul le sprijină”, a transmis premierul australian Anthony Albanese.

Planul de a interzice accesul copiilor pe rețelele sociale a fost anunțat de Albanese în urmă cu câteva luni.

Vreau să văd că adolescenții nu stau pe telefon, ci pe terenurile de fotbal, în piscine şi pe terenurile de tenis. Vrem ca ei să aibă experienţe adevărate cu oameni adevăraţi, întrucât ştim că reţelele sociale fac rău societăţii”, declara pe atunci premierul Australiei.

Australia nu este singura țară care dorește să interzică adolescenților accesul la rețelele de socializare. Recent, Norvegia a anunțat o schimbare semnificativă în legislație, ridicând limita de vârstă de la 13 la 15 ani. Principalul scop al acestei măsuri este protejarea tinerilor utilizatori de posibilele efecte negative ale rețelelor sociale, care pot influența dezvoltarea lor emoțională și mentală.

Luna trecută, Norvegia a crescut limita de vârstă pentru accesul pe rețelele sociale de la 13 la 15 ani. Guvernul norvegian și-a intensificat campania împotriva firmelor de tehnologie, despre care spune că sunt canalizate împotriva creierelor copiilor”.

De asemenea, Franța încearcă interzicerea telefoanelor mobile în școli pentru elevii de până la 15 ani. Dacă reușește, această restricție ar putea fi introdusă la nivel național din luna ianuarie.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!