O nouă sală de sport a fost inaugurată în Dâmbovița! Clădirea, foarte modernă, a fost realizată în comuna Vulcana Pandele, prin Compania Națională de Investiții, proiectul ridicându-se la 7 milioane de lei.
2 mai s-a dovedit a fi și cea mai bună zi pentru inaugurarea noii investiții, astăzi fiind sărbătorită Ziua Națională a Tineretului.

Prezent la inaugurare, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat: ”Pe lângă faptul că practicarea unui sport ne ajută pe toți să avem o viață sănătoasă, sportul este într-o mare măsură despre echipă și fair play, precum și despre creșterea încrederii de sine. Totodată, sala de sport inaugurată astăzi va fi de un real ajutor și în perspectiva orelor de educație fizică ale elevilor din Vulcana Pandele. Felicitări tuturor pentru această investiție”.
Președintele CJD a tăiat panglica inaugurală alături de secretarul de stat Ionuț Săvoiu și primarul comunei Vulcana Pandele, Vasile Radu.
La inaugurarea noii săli de sport au participat și vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, dar și prefectul Claudia Gilia.




























