O mămică a născut în ambulanţa SMURD. Experienţă unică pentru paramedici. “Suntem în al nouălea cer că am reușit să îl ajutăm pe voinicul Andrei să vină sănătos pe lume!”

Sursă foto: ISU Bistrița - Năsăud

Experienţă unică pentru trei paramedici SMURD, care au ajutat o mămică să nască. Femeia din Bistriţa-Năsăud a fost preluată de ambulanţă pentru transportarea acesteia la spital, unde urma să nască. Micuţul Andrei nu a mai aşteptat însă până la spital şi a vrut să vină pe lume mai devreme, astfel că paramedicii SMURD au fost nevoiţi să tragă pe dreapta şi să o ajute pe mămică să nască.

“Am văzut multe în cei unsprezece ani de când sunt paramedic, la cele patru resuscitări reușite a tremurat carnea pe mine de emoție și bucurie, dar nimic nu se compară cu misiunea de astăzi. Suntem în al nouălea cer că am reușit să îl ajutăm pe voinicul Andrei să vină sănătos pe lume!”, a transmis Sami, decanul de vârstă al echipajului de paramedici de la Punctul de Lucru Lechința, într-o postare pe pagina de facebook ISU Bistrița – Năsăud

“Alături de sergenții major Ionuț Emanuel Floroaie și Vasile Dănuț Damian, plutonier adjutant Karoly Samuel Baczonyi, cei trei salvatori au dus la bun sfârșit misiunea pe care nu o vor putea uita niciodată! Au preluat din localitatea Șopteriu, județul Bistrița – Năsăud o femeie gravidă, cu iminență de naștere, iar după nici 10 minute au fost nevoiți să tragă pe dreapta și să facă ceea ce știau până atunci doar în teorie. Mămica era din ce in ce mai confuză, dar au reușit cumva să o liniștească și au reușit in totalitate in momentul în care i l-au pus în brațe pe voinicul familiei. Un copil minunat, foarte gălăgios și energic (semn de sănătate). Cei doi tineri salvatori, colegi de promoție în anul 2018 ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Boldești, ne-au spus că este cea mai intensă misiune la care au participat și că își găsesc cu greu cuvintele să descrie ce simt. Împlinire și fericire, asta am reușit să scoatem la cald de la ei! Sănătate micuțului Andrei, mamei curajoase și, bineînțeles, tatălui și celor doi frați mai mari, care îi așteaptă cât mai repede acasă”, se mai arată în postarea de pe facebook.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!