Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața într-un accident înfiorător, luni de dimineață, pe DN 7, pe Valea Oltului, pe raza localității Călimănești. O depășire neregulamentară a dus la producerea dezastrului.
Tânărul șofer ar fi depășit pe linie continuă și la un moment dat ar fi intrat întrat în coliziune frontală cu un TIR care se deplasa pe regulamentar. În urma impactului, bărbatul de 19 ani a murit pe loc, iar alți patru pasageri aflați în autoturism au fost răniți. Din cauza leziunilor suferite, toate patru persoane au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

„În această dimineața (26 ianuarie 2026, n.r), în jurul orei 06:00, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit la un accident rutier, produs pe DN 7, la kilometrul 190, pe raza localității Călimănești. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani, din municipiul Pitești, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce s-ar fi angajat în depășirea unui alt vehicul care circula în același sens, ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule (TIR), condus de un bărbat de 56 de ani.
În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a decedat, iar alți patru pasageri din același autoturism au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Vâlcea.














