Noapte de groază în municipiul Galați, după ce o dronă de tip Geran 2, de proveniență rusească, s-a prăbușit direct peste un bloc de locuințe! Impactul puternic a fost urmat de o explozie violentă și de izbucnirea unui incendiu puternic la un apartament situat la etajul 10 al imobilului.
Scenele au fost dramatice. Locatarii speriați au fugit din apartamente în toiul nopții, în timp ce flăcările și fumul gros cuprindeau etajele superioare ale blocului. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, iar autoritățile au activat imediat Planul Roșu de Intervenție.

Două persoane au fost rănite în urma incidentului și au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați pentru îngrijiri medicale. Potrivit informațiilor transmise de autorități, victimele au suferit escoriații și au primit asistență atât la fața locului, cât și la spital.
Ministerul Apărării Naționale a confirmat faptul că drona implicată este de tip Geran 2, de proveniență rusească, iar întreaga încărcătură explozivă a acesteia a detonat în momentul impactului cu blocul de locuințe.
Înainte de explozie, autoritățile au emis mesaje RO-Alert pentru județele Galați, Brăila și Tulcea, avertizând populația cu privire la pericolul aerian. Totodată, două aeronave F-16 au decolat de la baza militară de la Fetești pentru monitorizarea situației.
„Două persoane care prezintă escoriații primesc îngrijiri medicale la fața locului. Până la acest moment, nu au fost identificate alte drone. Incendiul a fost lichidat. De asemenea, echipa de cercetare, specializată în explozii, formată din polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, din cadrul IGPR, este în drum spre locul intervenției.
Din cercetările efectuate de specialiștii SRI de la fața locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat. Nu se impune evacuarea celorlalte scări ale imobilului. Total persoane evacuate/autoevacuate: aproximativ 70.
Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat. Autoritățile au identificat o locație pentru cazarea temporară a locatarilor, însă la acest moment nu sunt persoane relocate. Pentru siguranța cetățenilor, forțele MAI, MAPN și echipele specializate ale SRI sunt în continuare la fața locului și continuă verificările”, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.
Ancheta este în desfășurare, iar zona rămâne securizată de forțele MAI, MApN și echipele specializate ale SRI.














