Nenorocire pe șine! O femeie de 70 de ani a murit, iar un copil a fost transportat de urgență la spital, după ce au fost loviți de un tren. A fost solicitat elicopterul SMURD

Publicitate

Nenorocire pe șine de Ziua Copilului! O femeie în vârstă de 70 de ani și un copil de doar cinci ani au fost victimele unui grav accident feroviar petrecut în apropierea stației Fetești, după ce au fost surprinși de un tren InterRegio care circula pe ruta Constanța–București.

Impactul a fost devastator. La sosirea echipajelor de intervenție, femeia se afla în stop cardio-respirator. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda tuturor eforturilor depuse, viața acesteia nu a mai putut fi salvată.

Copilul, care se afla împreună cu femeia în momentul producerii accidentului, a fost găsit conștient și cooperant, însă cu multiple traumatisme. După acordarea primului ajutor la fața locului, acesta a fost transportat de urgență la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

„Au fost mobilizate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijin au intervenit două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița, precum și elicopterul SMURD Constanța.

Echipajele de intervenție au identificat la locul solicitării:

– o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 70 de ani, care se afla în stop cardio-respirator. Deși personalul medical a efectuat manevre de resuscitare, aceasta nu a răspuns procedurilor aplicate și a fost declarată decedată.

– un minor, în vârstă de aproximativ 5 ani, conștient și cooperant, prezentând multiple traumatisme. După acordarea primului ajutor și evaluarea medicală, acesta a fost transportat la o unitate spitalicească pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate.

Niciuna dintre persoanele aflate în tren (aproximativ 200 de călători) nu a necesitat asistență medicală.

Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii evenimentului”, a precizat ISU Ialomița.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!