Morminte profanate într-o comună din Dâmbovița. Primarul localități: “E oribil, e vital să fie găsiți cei care și-au bătut joc de adormiții noștri”

Publicitate

Situație incredibilă în comuna Corbii Mari, din județul Dâmbovița! Mai multe morminte din cimitirul satului Petrești, printre care și unul al unui copil de doi ani, au fost profanate joi de dimineață. Au fost deschise unele sicrie și au fost distruse cavouri.

În acest sens, polițiștii din Găești au deschis o anchetă și speră să-i depisteze cât mai repede pe făptași. Primarul comunei Corbii Mari este dezgustat de cele întâmplate și a considerat că gestul este unul incalificabil.

“Efectiv, nu am cuvinte care să descrie starea pe care o am în fața unui astfel de gest. Mă revoltă și mă dezgustă faptul că sunt indivizi care ar putea să facă asta și să stea printre noi fără nicio o problemă. E oribil!

Vă rog, pe toți cei care aveți fie și cea mai mică informație despre asta, s anunțați autoritățile. E vital să fie găsiți cei care au îndrăznit să-și bată joc de adormiții noștri. Îmi pare rău pentru suferința cauzată familiilor afectate de aceste fapte”, a transmis Ionuț Bănică, primarul comunei Corbii Mari.

Sursă foto: cronica-gaestiului.ro

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!