Moreniul va avea o zonă de promenadă foarte modernă

Publicitate

Vești bune și pentru morenari. Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici şi documentaţia tehnică pentru proiectul ,,Îmbunătăţirea mediului urban prin reducerea emisiilor de carbon, modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona centrală a municipiului Moreni prin amenajare promenadă strada Căpitan Pantea Ion”, inclus în Strategia de dezvoltare durabilă a municipiului.

Astfel, în zilele următoare, acesta va fi depus pentru finanţare din fonduri europene. Valoarea estimată este de 21.803.274 lei.

Obiectivul principal al acestui proiect este crearea unei zone predominant pietonale moderne. Ca obiectiv secundar, în cadrul proiectului se va realiza reamenajarea spaţiului adiacent promenadei pentru a fi asigurată legătura cu aceasta. De asemenea, vor fi prevăzute locuri de parcare atât pentru riverani, cât şi pentru vizitatori, spaţii verzi şi circulaţii auto care să asigure funcţionalitatea întregii zone.

Concret, proiectul vizează reconfigurarea şi amenajarea urbană pe strada Cpt. Pantea Ion (de la Poştă până la Piaţă) prin realizarea de alei pietonale, spaţii verzi, zone de loisir, locuri de parcare. Promenada va fi prevăzută cu amenajări pietonale cu mult spaţiu verde prin reducerea la minim a circulaţiei autovehiculelor, pistă de biciclete, mobilier urban modern. Iluminatul public va fi înlocuit şi configurat pentru a contribui la amenajarea peisageră. De asemenea, proiectul are în vedere amenajarea de parcări, platforme subterane de colectare a deşeurilor, plantarea de arbori şi arbuşti şi reconfigurarea spaţiilor verzi şi aleilor din Parcul Central.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!